Coreea de Nord a afirmat miercuri ca testele ei cu rachete efectuate cu o zi inainte au simulat lovituri nucleare contra obiectivelor militare americane situate in Coreea de Sud, potrivit agentiei oficiale de presa nord-coreene KCNA, preluata de AFP, scrie Agerpres.

Testele a trei rachete balistice efectuate marti au simulat lovituri nucleare preventive asupra unor porturi si aeroporturi din Coreea de Sud unde se afla materiale militare americane, a declarat KCNA.

Tirurile au vizat examinarea "caracteristicilor operationale ale sistemelor de detonare a focoaselor nucleare ale rachetelor balistice la altitudine desemnata deasupra zonei tinta", a precizat KCNA.

Marti dimineata, Phenianul a lansat trei rachete balistice in Marea Japoniei, ca reactie aparenta la desfasurarea planificata in Coreea de Sud a unui scut antiracheta american.

Doua rachete Scud au parcurs intre 500 si 600 km in directia Marii Japoniei. Un al treilea dispozitiv, care ar fi o racheta cu raza medie de actiune Rodong, a fost tras dupa aproximativ o ora, aminteste France Presse.

Rachetele Scud au o raza de actiune suficienta pentru a lovi intreg teritoriul sud-coreean si aceste tiruri au probabil legatura cu ultimele amenintari nord-coreene, potrivit armatei sud-coreene.