Noul ministru britanic de Externe, Boris Johnson, si-a exprimat luni speranta ca Uniunea Europeana va lasa "usi deschise" cooperarii cu Marea Britanie in materie de securitate si aparare, relateaza AFP.

Boris JohnsonFoto: AGERPRES

"Suntem foarte dornici sa vedem UE dezvoltandu-se si avansand. Spunem ca trebuie sa ne asiguram ca vor exista usi deschise pentru o mai mare participare a Marii Britanii in viitor", a pledat Boris Johnson, la finalul primei sale intalniri cu omologii sau europene, la Bruxelles.

Declaratia sa privind apararea europeana survine in aceeasi zi cand parlamentul de la Londra este chemat sa se pronunte prin vot asupra reinnoirii programului nuclear britanic, precizeaza Agerpres. Initiativa vizeaza modernizarea sistemelor de arme nucleare amplasate pe patru submarine Trident si are un cost estimat de cel putin 41 de miliarde de lire sterline (49 de miliarde de euro).

In primul ei discurs in fata parlamentului britanic dupa investirea in functia de premier, Theresa May a sustinut reinnoirea acestui program pe care l-a descris drept "ultima garantie" pentru asigurarea securitatii Marii Britanii.