Un grup armat legat de un lider al opozitiei aflat in inchisoare a intrat duminica intr-un sediu de politie din Erevan si a luat ostatici persoanele aflate in imobil, au anuntat serviciile nationale de securitate, potrivit AFP.

"Un grup de barbati inarmati a intrat in cladirea unui regiment de politie din Erevan si a luat ostatici", a anuntat Serviciul National de Securitate armean.

Unul dintre atacatori a spus ca printre ostatici se afla si seful adjunct al politiei nationale.

Potrivit Reuters, atacatorii le-au cerut armenilor sa iasa in strada si sa ceara eliberarea politicienilor de opozitie despre care spun ca ar fi fost incarcerati ilegal.

Principala lor solicitare a fost eliberarea lui Jirair Sefilian, un politician de opozitie acuzat de autoritati ca a complotat actiuni cares a creeze neliniste civila. Sefilian a fost incarcrat in iunie pentru ca ar fi detinut ilegal arme de foc.

Serviciul de securitate armean a anuntat ca un politist a fost omorat si doi raniti in violente, insa la ora actuala au loc negocieri pentru rezolvarea pasnica a situatiei.

Doi ostatici au fost eliberati, au mai anuntat autoritatile,

Agentiile de stiri armene informeaza, citand surse din politie, ca mai exista 7-8 ostatici.