Noul ministru britanic de Externe, Boris Johnson, a afirmat joi ca Marea Britanie ar putea juca un rol si mai mare in Europa, in pofida votului dat pentru iesirea din Uniunea Europeana, un punct de vedere despre care spune ca este impartasit si de Statele Unite, transmite Reuters.

Boris JohnsonFoto: AGERPRES

"Exista o diferenta enorma intre iesirea din UE si relatiile noastre cu Europa, care cred ca in orice caz se vor intensifica", le-a declarat reporterilor Boris Johnson, fost primar al Londrei si un sustinator activ al Brexitului, care a fost numit miercuri in noua functie de sef al diplomatiei britanice.

"Bineinteles, vom pune in practica vointa exprimata de populatie la referendum, dar acest lucru nu inseamna absolut deloc ca parasim Europa", a mai spus el, potrivit AFP.

Noul sef al diplomatiei britanice, care in campania premergatoare referendumului din 23 iunie a sustinut activ iesirea din UE, a sustinut ca va incerca din aceasta functie "sa remodeleze profilul global al Marii Britanii si identitatea ei de mare actor mondial", citeaza Agerpres.

Intrebat despre reactiile ostile ale unor oficiali europeni dupa numirea sa in fruntea Foreign Office, Boris Johnson a raspuns ca "un vot cum a fost cel din 23 iunie evident ca face sa cada tencuiala din plafoanele cancelariilor europene". "Nu este rezultatul la care ei se asteptau si isi exprima opiniile liber si transant", a apreciat el mai departe.

Intrebat despre afirmatiile omologului sau francez, Jean-Marc Ayrault, care l-a acuzat joi ca a "mintit mult" in timpul campaniei pentru referendum, Johnson a spus ca a primit cu cateva ore in urma din partea acestuia "o scrisoare fermecatoare" in care ii transmite ca este nerabdator sa lucreze cu el si sa aprofundeze cooperarea dintre Marea Britanie si Franta in toate domeniile, dorinta despre care noul sef al diplomatiei britanice a spus ca este impartasita de Londra.

In declaratia data presei, el a vorbit si despre relatia cu Washingtonul in contextul Brexitului. "Am fost incantat sa primesc un telefon de la (John) Kerry, secretarul de stat al SUA, care a fost intru totul de acord cu aceasta analiza. Opinia sa este ca dupa Brexit si dupa negocierile (pentru iesirea din UE n.red) pe care doreste sa le vada (...) Marea Britanie va fi mai prezenta in lume, va avea un profil global mai substantial", a mai spus noul sef al diplomatiei de la Londra.

Intr-o declaratie a purtatorului de cuvant al Departamentului american de Stat, John Kirby, declaratie preluata de agentia DPA, se mentioneaza ca Johnson si Kerry au convenit in aceasta convorbire ca "relatia speciala dintre SUA si Marea Britanie este la fel de esentiala cum a fost mereu si ei au pledat pentru a colabora impreuna indeaproape ca aliati in cadrul NATO pentru a raspunde multiplelor provocari si pentru a-si indeplini responsabilitatile in lume".

Conform aceleiasi surse, Kerry a pledat in convorbirea cu Johnson pentru o iesire 'rationala si calculata' a Marii Britanii din UE si a afirmat ca SUA doresc sa ramana implicate in acest proces. Cei doi vor vor avea o prima intalnire saptamana viitoare la Bruxelles.