SUA si Uniunea Europeana si-au reluat luni convorbirile pentru a incerca sa ajunga la un acord comercial si de investitii SUA-UE, asa numitul TTIP sau Tafta, inainte de sfarsitul anului, in pofida unei opozitii crescande si a socului provocat de votul britanic pentru iesirea din UE, informeaza AFP, citata de Agerpres.

Negociatorii s-au reunit la Bruxelles pentru a 14-a runda de discutii asupra proiectului TTIP, care ar crea cea mai mare zona de liber schimb din lume, discutiile urmand sa dureze pana vineri.

Convorbirile continua in pofida opozitiei unor piese grele ale Uniunii, ca Germania si Franta, precum si a mobilizarii cetatenilor impotriva Tafta.

Reprezentantii celor doua parti si-au exprimat public vointa de a termina negocierile inainte de finalul administratiei Obama.

Dar in culise, diplomatii se indoiesc din ce in ce mai mult de aceasta eventualitate, convinsi ca negocierile vor trebui suspendate cel putin pana dupa alegerile in Franta si in Germania din anul viitor.

'Cred ca un acord in 2016 este imposibil si toata lumea o stie bine, inclusiv cei care spun contrariul in comunicate lungi', a afirmat secretarul de stat francez al comertului exterior, Matthias Fekl, saptamana trecuta.

Parisul se simte frustrat in special de lipsa de progres in dosare-cheie, ca agricultura si accesul la pietele publice americane pentru intreprinderile europene.

Nepopular, Tafta este - inca de la inceperea negocierilor in 2013 - tinta asociatiilor ecologiste si antimondializare, care acuza acest acord ca va lasa camp deschis de actiune companiilor multinationale, permitandu-le sa ocoleasca reglementarile.

La Bruxelles, intre 50 si 100 de militanti antiTafta, membri ai unui colectiv de aparare a naturii, au incercat - costumati in animale - sa ajunga la cladirile europene in care au loc negocierile. Ei au fost respinsi de serviciul de securitate, potrivit agentiei Belga.

Comisarul european al comertului, Cecilia Malmstrom, a repetat in cursul saptamanii trecute ca echipele sale lucreaza in continuare la incheierea unui acord pana la sfarsitul anului 2016.

In cursul unei vizite la Washington, Cecilia Malmstrom a mai anuntat ca negocierile vor supravietui votului pentru Brexit, chiar daca Regatul Unit este principalul sustinator al acestui acord de liber schimb.

'Logica Tafta este la fel de puternica astazi ca si inaintea' referendumului britanic, a asigurat Cecilia Malmstrom.