Marea Britanie trebuie sa decida cine sa o reprezinte astfel incat discutiile pentru iesirea din UE sa ia forma, a declarat luni ministrul de externe francez Jean-Marc Ayrault, aflat pe drum spre Praga pentru discutii de solidaritate post-Brexit cu tarile membre din estul Europei.

Intr-un interviu pentru Reuters, Ayrault a spus ca Marea Britanie nu ar primi “automat” un acces de tipul celui pentru Elvetia la piata unica a UE fara a fi acompaniata de libera miscare a capitalului, fortei de munca, bunurilor si serviciilor.

"Bineinteles ca Marea Britanie trebuie sa rezolve problema celui care o va reprezenta… de aici putem lucra la o agenda si la un calendar", a declarat Ayrault.

Responsabili ai Uniunii Europene au cerut Marii Britanii sa accelereze procedurile de iesire din Uniunea Europeana dupa referendumul pentru Brexit, in contextul in care actualul premier de la Londra, David Cameron, si-ar dori sa lase declansarea acestor proceduri succesorului sau, care urmeaza sa fie numit in luna octombrie.

In privinta subiectului accesului la piata unica despre care politicianul pro-Brexit Boris Johnson a spus ca poate fi obtinut fara a adera la elementele de libera miscare, Ayrault a declarat:

"Exista tari cu acces la piata unica fara libera miscare. Este cazul Elvetiei. Nu este automat. Sunt multe subiecte de discutat… Cred ca intai trebuie sa aflam exact ce vor britanicii".