Ministrii de externe francez si german, Jean-Marc Ayrault si Frank-Walter Steinmeier, vor prezenta sambata la Berlin omologilor italian, olandez, belgian si luxemburghez un plan pentru crearea unei “Uniuni flexibile” dupa referendumul prin care Marea Britanie a decis parasirea blocului comunitar, scrie publicatia germana Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung” (FAS), citata de agentia EFE, intalnirea fiind confirmata de responsabilii de la Paris si Berlin, informeaza Agerpres.

In textul propus se admite ca unele state membre ale UE sunt reticente in fata ideii unei integrari europene tot mai aprofundate si prin urmare trebuie sa li se ofere o mai mare libertate de a alege domeniile in care doresc sa intensifice cooperarea cu partenerii comunitari.

Publicatia germana scrie ca Parisul si Berlinul doresc sa inceapa schitarea viitorului blocului comunitar si sa consolideze UE dupa decizia Marii Britanii de a o parasi.

“Europa are nevoie acum de orientare. Aici Franta si Germania au o responsabilitate speciala”, a declarat cotidianului german ministrul Steinmeier, adaugand ca cele doua tari au si “obligatia comuna” sa evite ca vreo alta tara sa urmeze exemplul Marii Britanii si sa iasa din UE.

Insa reuniunea ministrilor din cele sase state fondatoare ale blocului comunitar provoaca deja nemultumirea altora, cum este cazul Estoniei. Presedintele acesteia, Toomas Hendrik Ilves, a avertizat pe Twitter ca, daca unitatea celor 27 de state este acum prioritatea, o asemenea intalnire in cerc restrans nu este de natura sa transmita un astfel de mesaj.

In replica, purtatorul de cuvant al MAE german, Sawsan Chebli, a sustinut ca intalnirea de sambata nu va avea un “format exclusiv”, in timp ce purtatorul de cuvant al executivului de la Berlin, Steffen Seibert, a apreciat ca reuniunea cheie va fi Consiliul European de saptamana viitoare, iar pana atunci vor mai fi si alte contacte.

La randul sau, ministrul Jean-Marc Ayrault a declarat agentiei France Presse ca “incetul cu incetul se va extinde cercul” celor sase state care vor participa la reuniunea de sambata.

Mentionand ca la aceasta reuniune Franta si Germania vor prezenta solutii pentru a face UE “mai eficienta”, seful diplomatiei franceze a vorbit despre importanta unor “solutii concrete” in UE pentru a-i “imbunatati functionarea fara sa se intre in constructiile majore”. Dar el a exclus din nou orice “transferuri de suveranitate” catre statele nationale. “Daca intram pe acest teren, riscam sa blocam pe toata lumea”, considera Ayrault.