Majoritatea germanilor estimeaza ca Uniunea Europeana va exista si peste zece ani, insa multi cred ca blocul comunitar va avea atunci mai putini membri ca in prezent, releva un sondaj publicat vineri si prezentat de agentia DPA, informeaza Agerpres.

Un procent de 70% dintre cei chestionati au apreciat ca, in anul 2026, Uniunea Europeana va continua sa existe. Totusi, 40% cred ca la acea data numarul statelor membre va fi semnificativ mai mic fata de cel din prezent. Numai 27% dintre persoanele intervievate se asteapta la un esec al proiectului european in urmatorul deceniu.

Sondajul efectuat in Germania apare la mai putin de o saptamana inaintea referendumului prin care Marea Britanie va decide daca ramane in continuare in Uniunea Europeana. Sondajele realizate in randul britanicilor arata diferente mici intre cele doua tabere care se confrunta in acest scrutin.