UE a prelungit oficial vineri, cu un an, sanctiunile impuse dupa anexarea Crimeii de catre Rusia, in 2014, si care interzic in special investitiile si importarea in Uniune a produselor din peninsula, scrie AFP.

Vladimir PutinFoto: Facebook/ Vladimir Putin European Support

Decizia de prelungire pana in 23 iunie 2017, care era asteptata, a fost luata in cadrul unui Consiliu al UE, care a reunit reprezentanti ai statelor membre.

Vladimir Putin a reactionat imediat si a anuntat ca nu este razbunator si ca Rusia "este pregatita sa faca un pas" spre europeni.

"Nu suntem razbunatori si suntem pregatiti sa facem un pas spre partenerii nostri europeni", a spus acesta, la Forumul Economic International din Sankt Petersburg. "Dar acesta nu poate fi, evident, in sens unic", a adaugat el.

Declaratia sa vine dupa ce fostul presedinte francez Nicolas Sarkozy i-a cerut joi, la Sankt Petersburg, presedintelui rus Vladimir Putin sa faca primul pas si sa ridice embargoul asupra produselor alimentare europene, pentru a iesi din angrenajul sanctiunilor reciproce decise intre Bruxelles si Moscova.

Potrivit sanctiuni prelungite vineri, niciun european si nicio societate din UE nu poate achizitiona bunuri imobiliare sau financiare in Crimeea sau Sevastopol.

Cele 28 de tari membre ale Uniunii Europene se pregatesc de asemenea sa prelungeasca, saptamana viitoare, sanctiunile economice dure impuse impotriva Rusiei dupa anexarea peninsulei Crimeea si sustinerea separatistilor pro-rusi din estul Ucrainei.

Prelungirea acestor sanctiuni urmeaza sa fie decisa marti la nivel de ambasadori si apoi sa fie avizata formal in cadrul unei reuniuni ministeriale la Luxemburg, in 24 iunie, au declarat patru diplomati, care au preferat sa isi pastreze anonimatul.

Aceste sanctiuni, care ajung la scadenta la finele lui iulie, au fost impuse prima oara in iulie 2014. Ele afecteaza mai multe companii din aparare si banci rusesti, credite si investitii in sectorul petrolier.