Iranul a depus o plangere la Curtea Internationala de Justitie (CIJ), cerand deblocarea fondurilor inghetate de Statele Unite, dupa decizia acestora de a confisca doua miliarde dolari pentru a despagubi familiile victimelor atentatelor imputate Teheranului, a anuntat miercuri CIJ, potrivit AFP siAgerpres.

Curtea Internationala de JustitieFoto: CIJ

Curtea Suprema americana a decis la 20 aprilie sa inghete aproape doua miliarde de dolari din fondurile iraniene blocate in prezent la New York si care corespund unor obligatiuni in care a investit banca centrala a Iranului.

Aceasta suma este solicitata de circa o mie de victime si familii ale victimelor atentatelor organizate ori sustinute de Teheran.

Printre acestea se afla apropiatii celor 241 de soldati americani ucisi pe 23 octombrie 1983 in urma a doua atacuri sinucigase care au avut ca tinta contingentele american si francez din cadrul Fortei multinationale de securitate de la Beirut (Liban).