Candidatul democrat la Casa Alba Hillary Clinton a denuntat luni rolul Arabiei Saudite, Qatarului si Kuweitului in finantarea mondiala a ideologiei extremiste, a doua zi dupa atentatul de la Orlando in Statele Unite, informeaza AFP, citat de Agerpres.

"Este timpul ca sauditii, qatariotii, kuweitienii si altii sa-si impiedice cetatenii sa finanteze organizatii extremiste", a declarat Hillary Clinton intr-un discurs la Cleveland (Ohio). "Trebuie ca ei sa nu mai sustina scolile si moscheile radicale care au condus prea multi tineri pe calea extremismului in lume", a adaugat ea.

Ucigasul din Orlando, Omar Mateen, era un american de origine afgana care a jurat credinta organizatiei Statul Islamic inainte de a comite crima, asasinand 49 de persoane in weekend intr-un club gay.

Masacrul a bulversat campania prezidentiala si Hillary Clinton a consacrat un discurs deja prevazut sa explice planul ei de lupta impotriva amenintarii jihadiste, nu numai in afara tarii, ci si in interiorul frontierelor.

"Teroristul din Orlando poate fi mort, dar virusul care i-a otravit sufletul este viu", a notat ea, in timpul unui discurs sobru, fara muzica sau bannere electorale, cu steaguri americane ca decor.

"Trebuie sa fim la fel de flexibili si versatili ca dusmanii nostri. In calitate de presedinte, identificarea si arestarea lupilor singuratici va fi o prioritate", a adaugat ea.

Candidatul democrat si-a reinnoit de asemenea apelul la inasprirea legislatiei privind vanzarea armelor de foc pentru a impiedica persoane ca Omar Mateen, care a fost un timp supravegheat si interogat de FBI, sa isi procure liber arme de foc.

"Daca sunteti considerat prea periculos pentru a avea dreptul sa luati un avion, sunteti prea periculos pentru a avea dreptul sa cumparati o arma de foc in Statele Unite", a spus ea.