Exista unele forte internationale care depun in prezent mari eforturi pentru a aduce in Europa un numar cat mai mare de migranti, a afirmat luni premierul ungar Viktor Orban in fata parlamentului de la Budapesta, relateaza agentia MTI, citata de Agerpres.

Viktor OrbanFoto: Agerpres / Tanjug

Dupa ce Orban l-a acuzat pe miliardarul ungaro-american George Soros ca este unul dintre sustinatorii imigratiei in Europa, un deputat al partidului nationalist Jobbik, Marton Gyongyosi, i-a amintit ca in anii '80 Soros a finantat burse pentru cei care aveau sa fondeze, dupa caderea comunismului, actualul partid de guvernamant Fidesz.

"Nu credeti ca este ipocrit, oportunist si necinstit sa va intoarceti impotriva fostului dumneavoastra protector?", l-a intrebat respectivul deputat pe Orban. Acesta din urma i-a raspuns ca miscarea anticomunista a fost finantata din mai multe surse si ca acest lucru nu a fost niciodata un secret.

"Este important ca George Soros si-a mobilizat la acea vreme fortele impotriva comunismului pentru a contribui la colapsul acestuia si la retragerea armatei sovietice", a mai spus seful executivului ungar, mentionand ca acest fapt nu are nimic de-a face cu actuala criza provocata de valul de migranti extracomunitari.

"Exista unele forte internationale care incearca sa aduca in Ungaria (...) si in alte tari ale Uniunii Europene cat mai multi migranti posibil", a continuat Orban, afirmand mai departe despre George Soros ca "oricare ar fi meritele sale din trecut (...), ceea ce el face acum merge impotriva intereselor nationale ale Ungariei".