Trei francezi au murit dupa ce avionul usor la bordul caruia se aflau s-a prabusit in nord-vestul Spaniei, in apropiere de granita cu Franta, relateaza Mediafax citand AP.

Potrivit unui comunicat emis vineri de guvernul regiunii Navarra, din nord-vestul Spaniei, doi barbati si o femeie de nationalitate franceza au murit dupa ce avionul in care se gaseau s-a prabusit in orasul Arbizu, in cursul zilei de joi, in spatiul dintre doua case.

Avionul s-ar fi prabusit dupa ce ar fi intrat in coliziune cu un vultur, sustin martori citati in comunicatul guvernului din Navarra.

Avionul se deplasa din Coimbra, centrul Portugaliei, spre Dax, sudul Frantei.

Niciunul dintre locuitori nu a fost ranit in urma incidentului.