Tanzania a dat afara peste 10.000 de "angajati fantoma" din sectorul public, identificati in urma unui audit la nivel national. Costurile fraudei, suportate de guvern, se ridica la 2 milioane de dolari pe luna, a anuntat cabinetul premierului, potrivit Reuters.

Oficialii guvernamentali au informat ca auditul privind cheltuielile cu salarii continua si ca autoritatile se asteapta sa gaseasca si alti angajati care exista doar pe hartie.

"Ii vom identifica pe cei din spatele fraudei cu salarii si ii vom trimite in judecata (...) lupta impotriva coruptiei este o prioritate de top pentru guvern", a afirmat premierul Kassim Majaliwa, intr-o declaratie de presa facuta publica duminica.

Curatarea statelor de plata ale statului de "angajatii fantoma" ar urma sa economiseasca echivalentul a circa 2,06 milioane de dolari pe luna, se mai arata in declaratie.

Cheltuielile salariale ale Tanzaniei se ridica la peste 260 milioane de dolari pe luna pentru functionarii publici, insa guvernul crede ca sectorul public este umflat de mii de angajati fantoma.

Tanzania are peste 550.000 de functionari publici in cadrul autoritatilor guvernamentale locale si centrale, la o populatie de 44.928.923 de persoane, potrivit unui recensamant din 2012.