Serbia se afla pe calea catre aderarea ca membru deplin al Uniunii Europene, dar doreste sa intre ca intreg in Europa sau, in caz contrar, sa nu intre deloc, a declarat luni presedintele sarb Tomislav Nikolic, intr-un discurs cu ocazia Zilei fortelor armate sarbe, relateaza agentia Tanjug, citata de Agerpres.

"Unii reprezentanti ai Uniunii Europene ne sugereaza ca intrarea Serbiei in comunitatea natiunilor europene ar putea fi conditionata de recunoasterea (autoproclamatei independente a) Kosovo-Metohija. Daca intr-adevar ni se cere acest lucru, atunci inseamna ca europenii nu ne doresc. Serbia, membra a ONU, doreste sa intre in Europa ca intreg sau altfel sa nu intre deloc. Acesta este principiul pe care a fost construita Europa si aceasta este Europa pe care o vrem. Stramosii nostri ne-au transmis Serbia in ansamblul sau si trebuie sa o mentinem intreaga si asa sa o dam mai departe succesorilor nostri", a subliniat Nikolic.

Seful statului sarb a adaugat ca tara este este decisa sa respecte principiile libertatii, intelegerii si cooperarii si sa promoveze pacea in tara, in regiune si in lume.

Dupa razboiul din 1998-1999 intre rebelii etnici albanezi si fortele guvernamentale sarbe, Kosovo a fost plasat sub protectia ONU si a NATO, declarandu-si ulterior independenta, in 2008.

Independenta i-a fost recunoscuta de 100 de tari, dar nu si de Serbia, care considera fosta sa provincie drept teritoriu care ii apartine de drept din punct de vedere istoric. Kosovo nu este membra a ONU, opozitia Rusiei blocandu-i aderarea la forul international.