Odessa, oras rusofon din sudul Ucrainei, a comemorat luni tragedia din 2 mai 2014, cand 48 de persoane, in principal pro-rusi, au pierit intr-un incendiu dupa confruntari cu sustinatorii Kievului, relateaza AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aproximativ 200 de persoane s-au adunat in apropierea pietei Koulikove Pole, unde 42 de militanti pro-rusi si-au pierdut viata, asfixiati cu dioxid de carbon sau aruncandu-se din cladirea cuprinsa de flacari a Casei Sindicatelor. Cu cateva ore inainte, alte sase persoane fusesera ucise in ciocniri izbucnite intre pro-rusi si pro-ucraineni.

Ancheta cu privire la aceasta tragedie, petrecuta la scurt timp dupa anexarea de catre Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea si in plina rebeliune pro-rusa in estul tarii, se afla in continuare intr-un punct mort.

Ambasadorul UE in Ucraina, Jan Tombinski, a facut apel, intr-un mesaj pe Facebook, la guvernul ucrainean "sa desfasoare o ancheta independenta si transparenta" cu privire la tragedie. "Toti cei responsabili de aceste crime trebuie adusi in fata justitiei", a adaugat el.