Imaginile din satelit arata ca Phenianul ar fi reinceput sapaturile de tunel la principalul sau sit nuclear, activitate similara cu cea vazuta inaintea celui mai recent test nuclear, din ianuarie, afirma un site american ce monitorizeaza Coreea de Nord, citat de Reuters.

Pagina de internet 38 North afirma ca o asemenea activitate ar putea fi desfasurata ca parte a pregatirilor pentru un test nuclear, ca in ianuarie, sau pentru a masca astfel de pregatiri.

Imagini ale intrarii vestice a sit-ului de teste Punggye-ri, realizate de sateliti comerciali marti, arata doua vagonete pe o sina ce traverseaza un drum de la intrarea intr-un tunel.

“Prezenta a doua vagonete … si absenta unor schimbari notabile in gramada de pamant scos sugereaza ca operatiunile de sapare de tunele sunt pe cale sa fie reluate, sau au fost reluate de curand, pentru prima oara anul acesta”, scrie 38 North.

In material se spune ca imaginile, comparate cu cele de pe 14 aprilie, arata deplasari mici ale vehiculelor si echipamentelor.