Republica Moldova si Rusia nu au reusit sa se apropie de o pozitie comuna in privinta necesitatii prezentei militare ruse in regiunea separatista Transnistria, a declarat luni, la Moscova, ministrul moldovean de Externe, Andrei Galbur, potrivit agentiei Sputnik, citata de Mediafax.

Ministrul de externe moldovean, Andrei Galbur, in vizita la MoscovaFoto: Captura YouTube

"Pozitia de principiu a partii moldovene privind necesitatea retragerii trupelor ruse, a distrugerii munitiei si a transformarii misiunii intr-una civila nu s-a schimbat si cred ca acest lucru este cunoscut pentru toata lumea. Ambele parti trebuie sa inteleaga ca, in lipsa unui dialog obiectiv, nu ne putem apropia de gasirea unei solutii complete", a declarat Andrei Galbur dupa intrevederea pe care a avut-o la Moscova cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

"Cred ca ideea centrala este sa incercam sa stabilim un dialog indiferent cat de mult difera pozitiile noastre", a spus Galbur.

Avand in vedere tensiunile regionale dar si neintelegerile la nivel bilateral dintre Chisinau si Moscova vizita ministrului afacerilor externe Andrei Galbur in Federatia Rusa nu va produce rezultate vizibile considera analistii consultati deRadio Chisinau.

Vizita oficialului moldovean la Moscova are loc dupa ce la sfarsitul saptamanii trecute ambasadorul rus la Chisinau Farit Muhametsin a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene in legatura cu aparitia unor informatii privind desfasurarea in Zona de securitate a unor actiuni de recrutare a locuitorilor din Republica Moldova in Fortele Armate ruse.

Republica Moldova are o relatie foarte complicata cu Federatia Rusa, cauzata de atmosfera incordata geopolitica din aceasta zona, considera fostul ambasador al Republicii Moldova la Moscova Anatol Taranu.

Potrivit acestuia, in contextul actual, este putin probabil ca vizita ministrului Galbur sa schimbe ceva in actualul status quo.

Andrei Galbur a detinut anterior functia de ambasador al Republicii Moldova in Federatia Rusa.