​Haosul alegerilor prezidentiale americane din 2016 “este o rusine pentru tara noastra”, a declarat secretarul de stat John Kerry, vorbind despre sentimentul anti-musulman al candidatilor si despre ingrijorarea crescanda a liderilor lumii, scrie The Guardian.

Foto:

Intrebat despre ce spun liderii din strainatate despre alegerile din SUA, Kerry a spus la CBS ca “eu cred ca e corect daca spun ca sunt socati”.

“Afecteaza setimentul de echilibru al oamenilor privind stabilitatea, seriozitatea noastra”, a spus Kerry.

“Si, intr-un anumit grad, trebuie sa va spun ca anumite intrebari, modul cum imi sunt puse, fac sa-mi fie clar ca ce se intampla este o rusine pentru tara noastra”, a adaugat secretarul de stat american.

Kerry nu a spus clar ce candidati sau ce remarci sunt jenante pentru SUA, dar clar facea aluzie la propunerile controversate ale candidatilor republicani, apreciaza punlicatia britanica.

Senatorul de Texas ted Cruz a propus trimiterea politiei pentru a supraveghea, “patrula si securiza” cartierele musulmane si s-a inconjurat de consilieri despre care expertii spun ca au opinii “terifiante” in privinta drepturilor civile.

De asemenea, Donald Trump a propus interzicerea temporara a intrarii musulmanilor in SUA si a spus ca ar ordona armatei sa tortureze prizonieri si sa bombardeze familiile suspectilor de terorism, contrar legilor internationale.