Coreea de Nord a amenintat ca va efectua lovituri nucleare impotriva Coreei de Sud si a Statelor Unite daca aceste doua tari isi mentin manevrele militare comune progranate sa inceapa luni. Amenintarea cu un "atac nuclear preventiv in numele dreptatii" apare intr-o declaratie a Comandamentului Suprem al Armatei Populare din Coreea de Nord, potrivit AFP.

"Trebuie sa fim pregatiti, in orice moment, sa folosim arsenalul nostru nuclear", declarase vineri liderul nord-coreean Kim Jong-Un.

Militari americani si sud-coreeni au anuntat ca vor incepe, de luni, cele mai ample exercitii militare organizate pana acum in Coreea de Sud, pe fondul tensiunilor cu regimul nord-coreean.

Peste 300.000 de militari sud-coreeni si 15.000 de militari americani vor lua parte la exercitii, a transmis agentia de stiri Yonhap.

Ministrul sud-coreean al Apararii, Han Min-Koo, a declarat ca este vorba de un numar de doua ori mai mare de militari decat anul trecut.

Consiliul de Securitate al ONU a decis, miercuri, impunerea de noi sanctiuni dure asupra Coreei de Nord, dupa recentele teste nucleare si balistice. Un proiect de rezolutie prezentat de Statele Unite a fost adoptat in unanimitate, fiind sustinut inclusiv de China, singurul aliat al Coreei de Nord.