Majoritatea alegatorilor elvetieni au spus nu, duminica, controversatei propuneri a dreptei populiste Partidul Poporului Elvetian (SVP / UDC) de expulzare automata a strainilor gaiti vinovati de infractiuni grave sau condamnati, in decurs de 10 ani, pentru doua infractiuni minore precum incalcarea limitei de viteza, scrie AFP.

Principala tendinta este de respingere a initiativei, arata potrivit sondajele de la iesirea de la urne, citate de institutul de sondaj gfs.bern.

Elvetienii au votat impotriva initiativei in proportie de 59%, potrivit estimarilor facute publice dupa inchiderea birourilor de vot la ora locala 12:00 (11:00 GMT / 13:00 ora Romaniei).

Estimarea are o marja de eroare de -/+ 3%.

La Geneva, 63,71% dintre alegatori au respins initiativa, potrivit primelor rezultate partiale oficiale.

Rezultatele finale urmeaza sa fie cunoscute spre sfarsitul dupa-amiezii.

Din cele 4 intrebari din referendumul de duminica, chestiunea imigratiei este cea mai importanta, un vot pozitiv asupra ei riscand sa complice relatia Elvetiei cu Uniunea Europeana, informeaza Reuters.

Potrivit proiectului de lege propus de partidul antiimigratie SVP, strainii ar fi deportati automat, daca ar fi condamnati de o infractiune grava (precum crima, viol, jaf armat), sau daca ar avea doua condamnari pentru infractiuni mai usoare (precum incalcarea limitei de viteza sau furt) intr-un interval de 10 ani. Deportarea ar urma sa survina imediat dupa executarea pedepsei.

Celelalte intrebari supuse referendumului s-au referit la constructia unui al doilea tunel prin zona montana Gotthard, ruta de tranzit principala de la nord la sud, interdictia de comercializare a derivatelor agricole si scoaterea unui impozit pentru cuplurile casatorite si petru parteneriatele civile.