Guvernul Ungariei a respins criticile referitoare la organizarea referendumului venite din partea Uniunii Europene, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, afirmand ca liderii din "turnul de fildes" de la Bruxelles nu vor sa asculte vocile cetatenilor, relateaza Mediafax.

In contextul in care diplomati de la Bruxelles au criticat abordarea Ungariei in materie de imigratie si organizarea referendumului, considerandu-le "neproductive", Peter Szijjarto a afirmat: "Sunt neproductive din ce punct de vedere? Sa intrebi care sunt opiniile oamenilor este productiv? Nu inteleg aceasta atitudine".

"In turnul de fildes de la Bruxelles probabil ca nu le-ar placea ca oamenii sa isi exprime punctele de vedere pe teme europene importante, dar noi credem ca este important sa nu luam decizii fara a asculta mai intai opiniile alegatorilor", a adaugat Szijjarto.

"Noi nu semnam niciodata niciun tratat si nu permitem nimanui sa ne spuna ce sa faca tara noastra sau sa nu faca. Este o problema de suveranitate", a insistat Szijjarto.

Referendumul care va fi organizat de Ungaria pe tema cotelor de distribuire a refugiatilor risca "sa pericliteze bazele Uniunii Europene", a avertizat miercuri ministrul de Externe din Italia, Paolo Gentiloni.

"Din punct de vedere juridic, fiecare tara are dreptul sa ia propriile decizii, dar, la nivel politic, referendumul din Ungaria propune cetatenilor o intrebare controversata, indemnandu-i sa conteste decizii comune de la nivelul Uniunii Europene. O astfel de initiativa poate periclita bazele Uniunii Europene", a afirmat seful diplomatiei italiene.

In replica, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a argumentat ca, intr-o democratie, este "natural" sa fie consultati cetatenii.

Guvernul ungar a decis sa convoace un referendum pe tema sistemului distribuirii imigrantilor prin cote obligatorii, propus de catre Uniunea Europeana, a anuntat miercuri premierul Viktor Orban. Alegatorii ungari vor fi invitati sa raspunda la intrebarea: "Vreti sa permiteti Uniunii Europene sa impuna ca obligatorie mutarea unor cetateni care nu sunt unguri in Ungaria?", a declarat Viktor Orban, care s-a remarcat in ultimul an printr-o serie de masuri radicale pentru oprirea tranzitului extracomunitarilor.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, in septembrie 2015, sa distribuie pe baza de cote obligatorii 160.000 de refugiati extracomunitari ajunsi in spatiul UE. Polonia a votat in favoarea sistemului. Romania, Cehia, Slovacia si Ungaria au votat, in Consiliul UE pentru Justitie si Afaceri Interne, impotriva sistemului de relocare a imigrantilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobata. Dupa atentatele comise la Paris in noiembrie 2015, Polonia a semnalat ca nu va mai primi imigranti extracomunitari.