Un avion de linie de mici dimensiuni a disparut miercuri intr-o regiune muntoasa din vestul Nepalului cu 21 de persoane la bord, inclusiv doi straini, a anuntat compania aeriana, informeaza Reuters si AFP, citate de Agerpres.

"Nu mai exista comunicatii cu un avion ce a decolat de la Pokhara, la 125 km vest de Kathmandu, cu destinatia Jomsom in aceasta dimineata", a declarat Bhim Raj Rai, purtator de cuvant de la Tara Air. Aparatul Twin Otter transporta 18 pasageri si trei membri ai echipajului.

"Doua elicoptere sunt intr-o misiune de cautare si salvare", a anuntat un responsabil de la aeroportul din Pokhara, Yogendra Kunwar, citat de Reuters.