Cetatenii Ungariei nu considera ca tarile vecine sunt antipatice, dar peste 50% au declarat ca relatiile cu Romania trebuie imbunatatite, arata un sondaj publicat luni de Institutul Nezopont si citat de agentia MTI.

Majoritatea respondentilor au declarat ca Ungaria a mentinut relatii bune cu majoritatea vecinilor sai, citeaza Agerpres.

Mai mult de jumatate dintre adultii intervievati au afirmat ca relatiile interstatale au fost cele mai bune cu Austria, Slovenia si Croatia.

Aproximativ 48% considera ca relatiile ungaro-slovace au fost bune, partial datorita "legaturilor de buna vecinatate mentinute in ultimii ani".

Mai multi unguri cred ca relatiile interguvernamentale cu Ucraina si Serbia sunt bune decat cei care considera ca sunt rele, potrivit sondajului.

Cu toate acestea, cand vine vorba de a evalua relatiile ungaro-romane, cetatenii Ungariei sunt impartiti, arata Nezopont.

"In timp ce parteneriatul dintre (premierul ungar) Viktor Orban si (omologul sau slovac) Robert Fico a jucat un rol in evaluarea pozitiva a relatiilor ungaro-slovace, tonul de confruntare folosit frecvent de fostul guvern Ponta probabil a influentat evaluarea legaturilor ungaro-romane", potrivit Nezopont.

Circa 52% dintre respondenti au declarat ca relatiile ungaro-romane ar trebui imbunatatite, arata Nezopont.

Sondajul a fost realizat prin telefon pe un esantion reprezentativ de 1.000 de persoane intre 4 si 7 ianuarie, adauga MTI.