Fortele americane amenajeaza o baza aeriana militara in nord-estul Siriei, unde se afla in special zeci de consilieri in cadrul luptei impotriva gruparii jihadiste Statul Islamic (IS), au afirmat sambata surse militare si de securitate siriene, potrivit AFP.

Rimelan, SiriaFoto: Google Maps

Washingtonul a dezmintit preluarea controlului vreunei baze aeriene in Siria, afirmand insa totodata ca incearca sa gaseasca toate mijloacele pentru a imbunatati sprijinul logistic pentru fortele angajate in tara.

"De peste trei luni, americanii pregatesc instalarea unei baze militare la Abu Hajar, la sud de Rimelan", in provincia Hasaka (nord-est), a informat pentru AFP o sursa militara siriana, precizand ca Unitatile pentru protectia poporului kurd (YPG) si zeci de experti americani participa la punerea in practica a proiectului.

"Nu este pentru prima data cand americanii incalca suveranitatea siriana", a adaugat sursa. Potrivit acesteia, la baza respectiva nu se afla deocamdata niciun avion de razboi mobilizat in operatiunile militare din Siria.

O informatie confirmata si de Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), care dispune de o vasta retea de surse pe teritoriul Siriei. Potrivit OSDO, aeroportul nu a fost inca utilizat de catre coalitia internationala condusa de Washington pentru a efectua lovituri aeriene in Siria.

"Aeroportul de la Rimelan este aproape gata, pista sa de aterizare a fost largita saptamanile trecute", a adaugat insa OSDO, precizand ca acesta poate gazdui astfel consilierii americani care au intrat in tara in urma cu doua luni.

Soldati ai fortelor speciale americane au sosit in luna noiembrie 2015 in regiuni siriene situate la frontiera cu Turcia pentru a antrena si a acorda asistenta combatantilor kurzi care lupta impotriva Statului Islamic, prima desfasurare oficiala de acest gen in tara aflata in razboi.

"Fortele speciale si consilierii americani utilizeaza aeroportul de la Rimelan ca un perimetru de pe care elicopterele pleaca spre zonele de conflict", a dezvaluit pentru AFP o sursa din domeniul securitatii.

Purtatorul de cuvant al Fortelor democratice siriene (FDS, o coalitie militara arabo-kurda sprijinita de Statele Unite), Talal Selo, a dezmintit pentru AFP transformarea aeroportului de la Rimelan intr-o baza americana. "Este in continuare un aeroport (utilizat pentru transport) agricol", a sustinut el.

"Fortele armate americane nu au preluat controlul asupra niciunei baze aeriene in Siria", a insistat la randul sau purtatorul de cuvant al Comandamentului militar american in Orientul Mijlociu (Centcom), colonelul Pat Ryder.