Fostul presedinte al raionului Ialoveni si membru al Partidului Democrat din Republica Moldova, Lilian Popescu, cercetat penal de catre procurorii anticoruptie intr-un caz de estorcare a 180.000 de euro de la administratorul unei companii autohtone si dat in cautare internationala ar fi fost surprins intr-un mall din Iasi, scrieUnimedia.

Fost sef de raion din R. Moldova, cautat de autoritati, ar fi fost vazut in IasiFoto: Unimedia

Potrivit martorului ocular, care a trimis la redactia publicatiei citate mai multe fotografii, Lilian Popescu, ales pe listele Partidului Democrat, a fost vazut intr-un mall din Iasi.

Popescu este cercetat penal de catre procurorii anticoruptie si ofiterii CNA intr-un caz de estorcare a 180 000 de euro de la administratorul unei companii autohtone.

Potrivit denuntatorului, functionarul ar fi pretins aceasta suma, ca sa favorizeze desemnarea firmei sale drept castigatoare a licitatiei publice pentru constructia unui centru de simpozioane a mediului de afaceri european in satul Rusestii Noi din Ialoveni.