Actorul american Sean Penn a vorbit pentru prima data despre controversatul interviu pe care i l-a luat traficantului de droguri El Chapo, sustinand ca este plin de regrete si a esuat in scopul propus, informeaza The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

La trei luni dupa ce a evadat, Joaquin "El Chapo" Guzman i-a acordat un interviu actorului american Sean Penn pentru revista Rolling Stone, in care a vorbit despre operatiunile sale cu droguri, afirmand ca furnizeaza "mai multa heroina, metamfetamina, cocaina si marijuana decat oricine din lume".

El a vorbit cateva ore cu Sean Penn, care l-a intervievat in timpul unei intalniri secrete in jungla mexicana. Guzman a fost localizat si in final capturat pentru ca reprezentantii sai au contactat producatori si actori pentru a realiza un film biografic dedicat liderului interlop, potrivit procurorului general mexican.

Actorul american si-a exprimat regretul ca prin interviul sau cu El Chapo nu a reusit sa porneasca o conversatie reala despre razboiul impotriva drogurilor, care ucide mii de oameni in Mexic. Sean Penn a sustinut ca a esuat, mai ales pentru ca portretul publicat in The Rolling Stones a primit mai intai aprobarea lui Guzman.

"Am un regret profund ca intreaga discutie din jurul acestui articol ignora discutia legata de razboiul drogurilor. Exista acest mit legat de vizita pe care i-am facut-o cu colegii mei lui El Chapo, care potrivit procurorului general al Mexicului a fost esentiala pentru capturarea sa. Insa noi ne-am intalnit cu el cu multe saptamani inainte, mai exact pe 2 octombrie, nicaieri pe aproape de locul in care a fost capturat", a precizat Sean Penn. Actorul american a subliniat ca procurorul general al Mexicului ar incerca sa arunce vina asupra sa pentru capturarea lui El Chapo, tocmai pentru a ii pune viata in pericol.

Totusi, Sean Penn a spus ca nu se teme pentru siguranta lui, iar guvernul mexican se simte umilit pentru ca jurnalistii de la Rolling Stones l-au gasit pe El Chapo inainte ca autoritatile sa-l localizeze si sa-l captureze pe cel mai cunoscut traficant de droguri al lumii.