Trei asociatii musulmane din regiunea pariziana acuzate de radicalizare au fost dizolvate miercuri, in sedinta Consiliului de ministri, a anuntat guvernul, marcand astfel o premiera in Franta, dupa atentatele jihadiste din 13 noiembrie, scrie AFP.

"S-a decis sa se procedeze la dizolvarea a trei asociatii culturale din cauza afirmatiilor facute de liderii lor in cursul ultimilor ani si care indemnau la ura si la jihad", a declarat ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve.

"Nu exista loc in Republica pentru structuri care provoaca, care indeamna la terorism sau la ura", a adaugat el.

Aceste asociatii actionau in cadrul unei moschei prezentate ca fiind salafiste in Lagny-sur-Marne, si care a fost si ea inchisa la inceputul lui decembrie, dupa perchezitii.

Purtatorul de cuvant al guvernului, Stephane Le Foll, a precizat ca una dintre asociatii se numea "Revenirea la radicini" in tomp ce alta reprezenta Asociatia musulmanilor din Lagny-sur-Marne.

Este vorba despre prima masura de dizolvare a unor asociatii conectate cu moschei de la instaurarea starii de urgenta, in urma atentatelor din 13 noiembrie (130 de morti), cele mai grave comise in Franta.

Si alte moschei sau sali de rugaciune au fost inchise, dar doar pe durata starii de urgenta, care se incheie in februarie, fara a dizolva asociatiile culturale care le gestionau.

Aceasta masura de dizolvare, care nu poate fi adoptata decat in Consiliul de ministri, a fost anuntata in 2 decembrie, in ziua unei operatiuni care a vizat moscheea din Lagny.

Moscheea a fost inchisa, prima masura de acest gen adoptata vreodata pe motiv de radicalizare. Au fost confiscate munitii pentru arme kalashnikov, imagini video de propaganda si "material pedagogic".

Autoritatile ii reproseaza imamului salfist francez Mohamed Hammoumi, 34 de ani, care oficia in aceasta moschee, pana la plecarea sa in Egipt, la finele lui 2014, ca a "jucat un rol major in indoctrinarea si recrutarea de voluntari pentru jihadul din Siria".

Potrivit ministerului Finantelor, care i-a inghetat bunurile imamului in aprilie, printre elevii sai se numara "persoane aparute in anturajul imediat al autorilor de atentate teroriste".