Franta a cerut Uniunii Europene sa imbunatateasca detectarea pasapoartelor siriene falsificate folosite de persoane ce incearca sa intre in Europa, dupa ce asupra a doi dintre atacatorii sinucigasi in atentatele de la Paris din 13 noiembrie au fost gasite astfel de documente, transmite Reuters.

Intr-o scrisoare catre Comisia Europeana, ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve a cerut UE imbunatatirea calitatii echipamentului folosit pentru a verifica documentele de calatorie la frontierele externe, in special in Grecia si Italia.

Pasapoarte in alb au fost puse in circulatie dupa ce au fost furate din unitati administrative in locuri controlate de Statul Islamic. Odata adaugata o identitate in aceste acte, este foarte greu sa fie detectate, a declarat el in aceasta scrisoare, al carei text a fost vazut de agentia de presa citata.

"Controalele documentelor de calatorie prezentate de refugiati la frontierele externe ale UE sunt o problema extrem de ingrijoratoare", a scris Cazeneuve.

Doi dintre atacatorii sinucigasi care au detonat explozibili in fata stadionului Stade de France in atacurile din noiembrie, careau ucis 130 de persoane, aveau asupra lor pasapoarte siriene false pe care le-au aratat in Grecia cand au intrat in UE pe 3 octombrie, a mai spus Cazeneuve.

Atacurile "au aratat din pacate ca unii teroristi intentioneaza sa intre in tarile noastre si sa comita acte criminale alaturandu-se fluxului de migranti si refugiati", a adaugat Cazeneuve.

O sursa din Ministerul de Interne francez a declarat ca se spera ca propunerile lui Cazeneuve sa poata fi discutate de ministrii de justitie si interne ai UE luna viitoare.