Un numar de aproximativ 1.100 de islamisti banuiti ca ar intentiona sa recurga la actiuni violente se afla in prezent in Germania, dintre care 430 sunt considerati extrem de periculosi si pregatiti sa comita in orice moment un delict grav, a avertizat vineri seful serviciului german de informatii interne, citat de agentia EFE, transmite Agerpres.

Potrivit lui Hans-Georg Maassen, directorul Biroului Federal pentru Protectia Constitutiei (contraspionajul german), numarul total al islamistilor radicali din Germania a crescut rapid in ultimele luni, ajungand in prezent la circa 8.350, fata de 7.900 cati erau in luna septembrie.

De asemenea, au existat in ultima vreme cel putin 150 de cazuri de islamisti radicali ce au abordat refugiati sositi in Germania pentru a gasi printre ei noi simpatizanti pe care sa-i "indoctrineze si sa-i recruteze".

Prin urmare, intr-un interviu acordat vineri postului regional de televiziune MDR, Hans-Georg Maassen a lansat public un apel catre cei peste un milion de migranti - majoritatea musulmani - sositi anul acesta in Germania sa colaboreze cu autoritatile pentru identificarea celor care sustin idei islamiste radicale. "Nu este vorba despre delatiune. Trebuie doar sa stim cine ar putea reprezenta un pericol pentru securitatea tarii noastre", a explicat responsabilul german.

El a atentionat totodata ca Germania chiar este o tinta a gruparii jihadiste Statul Islamic, despre care a mai spus ca nu a comis pana in prezent niciun atac terorist pe teritoriul german doar datorita faptului ca nu a putut.

Seful contraspionajului german a subliniat de asemenea ca acest risc este amplificat de recenta decizie a Germaniei privind participarea cu sase avioane Tornado la misiunile de recunoastere in Siria si angajarea unei fregate alaturi de portavionul francez Charles-de-Gaulle, precum si mobilizarea a maxim 1.200 de soldati pentru operarea acestor echipamente ce nu se vor implica insa in misiuni de lupta.

Spre deosebire de alte state, Germania nu are un sistem de clasificare a amenintarilor teroriste pe nivele reprezentate de culori, dar autoritatile de la Berlin considera ca exista un "risc abstract" substantial de producere a unui atac terorist.

La cateva zile dupa atacurile ce au avut loc pe 13 noiembrie la Paris, autoritatile germane au anulat partida amicala de fotbal Germania-Olanda, care urma sa se desfasoare pe stadionul din Hanovra, dupa ce au fost avertizate de servicii secrete straine asupra riscului iminent al unui atac terorist. Potrivit cotidianului Bild, care afirma ca a consultat un document confidential, un grup de atacatori ar fi planuit sa detoneze mai multe bombe pe stadion.