Pentru prima data de la reluarea istorica a relatiilor diplomatice intre Havana si Washington, Cuba a predat Statelor Unite un fugar american care a incercat sa scape de autoritatile din tara sa refugiindu-se pe insula, transmite AFP, citata de Agerpres.

Shawn Wegmann a fost adus miercuri in fata unui tribunal federal din Miami, din SUA, dupa ce a fost interceptat in Cuba la 31 octombrie, unde fugise cu o barca.

El este "primul fugar care a fost predat Statelor Unite de catre guvernul cubanez dupa ce a fugit in Cuba, de la reluarea relatiilor diplomatice in urma cu un an", a subliniat intr-un comunicat U.S Marshals, unitate a Ministerului american al Justitiei insarcinata cu gasirea fugarilor.

O echipa a U.S Marshals a fost mandatata pentru a se duce in Cuba, unde s-a aflat marti, si pentru a-l aduce pe fugar in tara sa.

Acuzat de posesie ilegala de arme in SUA, Shawn Wegmann a fost pus in libertate supravegheata in asteptarea procesului. El si-a scot bratara electronica de control la 23 octombrie, alertand in acest fel autoritatile.

Transferul sau din Cuba in SUA are loc cu putin timp inainte de a se marca, la 17 decembrie, un an de la anuntul surpriza privind apropierea dintre cele doua tari dupa mai mult de 50 de ani de ruptura. Cele doua state foste inamice si-au restabilit oficial relatiile diplomatice la 20 iulie si si-au redeschis ambasadele.