NASA a anuntat ca lansarea navetei spatiale Atlantis nu va avea loc mai devreme de sambata, din cauza unei probleme tehnice la indictoarele si senzorii de combustibil ale rezervorului extern. Lansarea trebuia sa aiba loc joi, si initial s-a crezut ca e vorba de o problema de mai mica amploare.

Expertii NASA spun ca au nevoie de mai mult timp intrucat situatia ar fi complexa. Doua dintre cele patru indicatoare de combustibil arata ca rezervorul principal al navetei ar fi gol, cand el este aproape plin.

Indicatoarele si senzorii permit oprirea automata a celor trei motoare ale navetei cind rezervorul este golit, dupa aproape opt minute si jumatate de ascensiune. Anomalia poate duce la functionarea in continuare a motoarelor, fara combustibil, provocand explozia lor.

O problema similară s-a produs si la lansare a navetei Discovery in iulie 2005, provocand o întarziere de 13 zile.