Presedintele francez Francois Hollande a ajuns luni dimineata la Bourget pentru a-i primi, alaturi de secretarul general al ONU Ban Ki-moon, pe cei peste 150 de lideri straini pentru deschiderea oficiala a conferintei mondiale pe teme climatice, relateaza AFP.

Steagul Frantei si steagul ONU la COP21Foto: Agerpres/EPA

Dupa primirea sefilor de stat si de guvern, programata sa inceapa la ora 7:00 GMT (8:00 ora locala / 9:00 ora Romaniei), cei doi urmeaza sa deschida oficial cea de a 21 Conferinta ONU pe teme climatice (COP 21) la Bourget, in nordul Parisului, zona in care au fost luate masuri de securitate ridicate.

18:20Vladimir Putin a refuzat sa se intalneasca cu Recep Tayyip Erdogan la Paris, in ciuda insistentelor presedintelui Turciei, relateaza AFP.

16:30 Tarile bogate trebuie sa-si respecte promisiunile de a aloca in fiecare an tarilor sarace 100 de miliarde de dolari pentru a le ajuta sa faca fata schimbarilor climatice, a afirmat cancelarul Angela Merkel.

"La Paris, trebuie sa ne respectam promisiunile pe care le-am facut la Copenhaga si sa obtinem rezultate concrete pana in 2020 pentru a debloca 100 de miliarde anual", a spus ea.

12:35 Cei circa 150 de sefi de stat si de guvern au tinut un minut de reculegere in memoria victimelor atentatelor teroriste.

12:28 China si SUA, cei mai mari poluatori ai planetei, sunt constiente de "responsabilitate lor de a actiona" in favoare mediului, a declarat Barack Obama, la inceputul intalnirii cu omologul sau chinez Xi Jinping.

"In calitate de principali emitatori de carbon, am convenit ca este responsabilitatea noastra sa actionam", a spus Barack Obama, chiar inainte de deschiderea conferintei asupra climatului de la Bourget.

11:45 SUA si China, de acord sa faca presiuni pentru incheierea unui acord pe tema schimbarilor climatice la Paris

Presedintele american Barack Obama si omologul sau chinez Xi Jinping s-au angajat sa lucreze impreuna pentru a promova incheierea unui acord de mediu la conferinta de la Paris, transmite Reuters

Inaintea unei intalniri bilaterale cu Xi, Obama a declarat ca liderii celor doua tari joaca un rol critic in convingerea celorlalti participanti la conferinta sa reduca emisiile de carbon.

11:31 Incalzirea climatica: +2 grade Celsius, linia rosie care nu trebuie depasita

Comunitatea internationala s-a pus de acord in 2009 sa limiteze la +2 grade Celsius cresterea temperaturii la nivel global, pentru a preveni consecinte devastatoare. Insa pentru numeroase tari, o astfel de incalzire este deja prea mare.

43 de state vulnerabile au facut apel, in mijlocul lui noiembrie, la Conferinta climatica sa se puna de acord asupra unui prag de 1,5 grade Celsius peste nivelul de dinainte de Revolutia Industriala, un subiect de dezbatere suplimentar pentru COP21 care se deschide luni.

De ce 2 grade Celsius? Este vorba despre un compromis politic la care s-a ajuns in 2009 la Copenhaga.

Dincolo de aceasta limita, oamenii de stiinta se tem de efecte ireversibile: evenimente extreme repetate- cicloane, secete etc.-, scaderea randamentului agricol, disparitia unor specii. La +2 grade, nivelul marii va creste cu 40 cm pana in 2100, dar la +4-5 grade, cu 80 cm si isi va continua ascensiunea.

Se considera ca la lumea se poate adapta la cele 2 grade Celsius in plus.

Un raport al ONU a amintit discret, in iunie, in pline negocieri climatice desfasurate la Bonn: lumea nu trebuie considere protejata doar pentru ca s-a limitat la 2 grade".

Marja de siguranta ar fi mai degraba "un prag de 1,5 grade", arata documentul, pentru care de 2 grade "ar trebui sa fie vazute ca o <>, o limita maxima pentru a proteja cu orice pret".

9:45 Beijingul, sufocat de smog. Presa chineza: Xi Jinping va galvaniza COP21

Capitala Chinei, Beijing, a mentinut luni alerta portocalie de poluare, al doilea cel mai ridicat nivel posibil. rept urmare au fost inchise autostrazile, suspendate lucrarile de cobstructie iar locuitorii au fost avertizati sa stea in casa, transmite Reuters.

Poluarea sufocanta a fost provocata de "vremea nefavorabila", a declarat duminica Ministerul pentru Protectia Mediului. Emisiile cresc foarte mult in nordul Chinei peste iarna pentru ca sistemele de incalzire sunt pornite iar vantul cu intensitate joasa impiedica dispersarea.

Este pentru prima data anul acesta cand autoriatile instaureaza alerta portocalie (depasita doar de cea rosie), care inseamna smog intens pentru 3 zile.

Poluarea puternica evidentiaza provocarea cu care se confrunta guvernul chinez incercand sa lupte impotriva poluarii provocate de industria energetica bazata de arderea carbunilor si va ridica intrebari despre abilitatea sa de a-si curata economia.

Presa chineza, citata de AFP, anunta luni sosirea presedintelui chinez Xi Jinping la Paris unde, potrivit China Daily, va "galvaniza"conferinta asupra climatului pentru ca COP21 sa ajunga la "un acord istoric, echilibrat si just" asupra emisiilor de carbin dupa 2020.

Cel mai mare emitator de gaze cu efect de sera, important producator si consumator mondial de carbune, China ar trebui sa joace un rol-cheie in cadrul negocierilor.

Presedintele chinez va "apara interesele economiilor in curs de dezvoltare in domeniul schimbarilor climatice punand presiune pe tarile bogate pentru a transfera tehnologie si capital", a subliniat, de asemenea, China Daily.