Un colet capcana a explodat joi in capitala Frantei, Paris, provocand moartea unei persoane si ranirea altor cinci. Potrivit postului de televiziune LCI, politia franceza a mai descoperit un pachet suspect si incearca sa-l dezamorseze. Doi dintre raniti, un avocat si secretara lui, sunt in stare grava.

Explozia s-a produs intr-un imobil de pe bulevardul Malesherbes, din centrul Parisului, in care se afla fostul cabinet de avocatura al presedintelui francez, Nicolas Sarkozy.

Potrivit Reuters, ancheta in acest caz este condusa de prefectul politiei pariziene, Michel Gaudin. El a anuntat anterior ca sase persoane au fost ranite in deflagratie.

La locul incidentului a sosit si directorul de cabinet al ministrului de Interne, Michele Alliot-Marie, care a precizat ca persoana ucisa este secretara Cabinetului de avocatura al lui Catherine Gouet-Jenselme, destinatarul coletului.

Politia a anunta ca nu a fost stabilita nicio legatura intre explozie si fostul cabinet al lui Sarkozy.

Ministrul francez de Interne a parasit Bruxelles-ul, unde urma sa participe la o reuniune cu omologii sai din cadrul Uniunii Europene, pentru a se deplasa la locul exploziei. Potrivit AFP, Michele Alliot-Marie a calificat incidentul drept un "act odios de lasitate.

Cabinetul de avocatura a fost infiintat in 1987 de catre avocatii Michel Leibovici, Arnaud Claude si Nicolas Sarkozy. Firma a purtat numele presedintelui francez pana pe data de 9 mai, cand acesta a fost investit in functia de sef de stat.

Selectul cartie unde a avut loc explozia se afla in apropierea Bulevardului Champs-Elysée si, la ora incidentului, era foarte aglomerat, avand in vedere numeroasele birouri si magazine din zona.