Rusia adopta o lege care autorizeaza confiscarea activelor altor state aflate pe teritoriul sau
"Imunitatea juridica a unui stat strain si a activelor sale poate fi restransa pe principiul reciprocitatii, daca se stabileste ca imunitatea Federatiei Ruse si a activelor sale a fost restransa in aceste tari", potrivit acestei legi, publicate joi in Monitorul Oficial, Rosiskaia Gazeta, si care va intra in vigoare la 1 ianuarie.
Aceasta ridicare a imunitatii unui stat extern este "fara apel" si poate interveni "la orice moment al procedurii" inghetarii activelor rusesti intr-o tara, dar nu permite Moscovei sa confiste active ale sefilor de stat, ambasade, nave de razboi sau avioane.
Legea a fost votata in 23 octombrie de deputatii Dumei, ca raspuns la inghetarea unor active ale statului rusesc in mai multe tari europene.
Aceste actiuni au venit dupa decizia din 2014 a Curtii de Arbitraj de la Haga care obliga Moscova sa plateasca actionarilor companiei petroliere Iukos o despagubire de 50 de miliarde de dolari, o suma record.
Curtea a decis ca statul rus a orchestrat in 2004 dezmembrarea fostului numar unu al sectorului petrolier din Rusia, din motive politice: Iukos apartinea oligarhului si opozantului lui Vladimir Putin Mihail Hodorkovski.
Rusia a refuzat sa aplice decizia.
Mai multe active rusesti au fost deja inghetate: In Franta, conturile a circa 40 de banci au fost inghetate, precum si "opt sau noua cladiri", potrivit lui Tim Osborne, directorul executiv al GML, holdingul care reprezinta fostul actionar majoritar al Iukos.
In Belgia, printre conturile rusesti inghetate figureaza cele ale ambasadei Rusiei si ale reprezentantilor permanenti ai Rusiei pe langa UE si NATO la Bruxelles. Astfel de proceduri sunt in curs si in Marea Britanie si Statele Unite, potrivit lui Osborne.
- +1 (1 vot)asta e bine (Vineri, 6 noiembrie 2015, 13:11) Metusala [utilizator]si reciproca la fel , iar celor care au relatii cu Rusia sa le fie folositoare invatatura, la fel si celor care au in plan.raspunde trimite
- +2 (2 voturi)Nimic nou... (Vineri, 6 noiembrie 2015, 13:26) Heruvim [utilizator]In 1991, RSS Rusia a votat confiscarea activelor URSS de pe teritoriul sau.raspunde trimite

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”