Beijingul l-a convocat pe ambasadorul Statelor Unite in China pentru a-si exprima "nemultumirea puternica", dupa ce distrugatorul USS Lassen a trecut prin apropierea unor insule ocupate de China dar revendicate de catre Filipine, potrivit presei de stat, relateaza DPA, citata de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Beijingul a apreciat ca USS Lassen a patruns in mod ilegal in apele teritoriale chineze, navigand, marti, in apropiere de insulele disputate - arhipelagul Spratly, numite de chinezi insulele Nansha.

"China va face tot ceea ce este necesar pentru a se opune provocarii deliberate a oricarei tari", a declarat adjunctul ministrului chnez de Externe Zhang Yesui, citat marti seara de agentia China Noua, dupa convocarea ambasadorului american Max Baucus.

Zhang a respins ingrijorarile Statelor Unite potrivit carora revendicarile teritoriale ale Chinei in regiune reprezinta o amenintare la adresa transportului maritim sau securitatii regionale.

"Nu a existat si nu va exista nicio obstructionare a navigatiei si libertatii survolarii Marii Chinei de Sud", a spus el.

Din contra, gestul american a fost "o demonstratie de forta care este foarte susceptibila sa declanseze un accident, amenintand drepturile la navigatie si de survolare impartatite de catre toate tarile si care afecteaza pacea si stabilitatea in Marea Chinei de Sud", a adaugat Zhang.

O nava de razboi americana a fost trimisa in Marea Chinei de Sud, la doar 12 mile de insulele Spratley, disputate in aceasta zona, a anuntat un oficial din cadrul ministerului american al Apararii. Nava de razboi trimisa de americani in Marea Chinei de Sud este distrugatorul lansator de rachete USS Lassen.