Bashar Al-Assad va putea ramane la putere in timpul formarii unei autoritati guvernamentale de tranzitie in Siria, insa va trebui sa plece atunci cand aceasta instanta va fi in functiune, a avertizat luni ministrul saudit de externe, citat de AFP.

"Dupa formarea unui consiliu guvernamental, Bashar Al-Asaad va trebui sa plece", a declarat Adel Al-Jubeir in cursul unei conferinte de presa, organizata la Riad cu omologul sau german, Frank-Walter Steinmeier, citeaza Agerpres.

Demnitarul saudit a adaugat ca Al-Assad va putea ramane la putere in timpul formarii unei autoritati de tranzitie, "dar, imediat ce aceasta va fi pregatita sa guverneze, nu va mai exista niciun rol pentru el".

"Ca este astazi, peste o saptamana sau peste o luna, poporul sirian va trebui sa decida, dar este clar de la declansarea conflictului ca Bashar Al-Assad nu are niciun viitor in Siria", a adaugat Adel Al-Jubeir, a carui tara ofera sprijin unor grupari rebele din Siria. Iranul, marele adversar regional al Arabiei Saudite, sprijina la randul sau regimul sirian, care primeste, de asemenea, ajutor din partea Rusiei.

"Pe termen lung, nu poate sa existe o solutie cu Al-Assad", a declarat si Frank-Walter Steinmeier, aflat intr-un turneu in Orientul Mijlociu avand pe agenda discutiilor in special conflictul din Siria.

In opinia sa, reglementarea conflictului sirian "nu a devenit mai usoara odata cu implicarea militara a Rusiei", de la sfarsitul lunii septembrie.

Ideea unei autoritati guvernamentale de tranzitie, dotata cu puteri depline care sa pregateasca alegeri in Siria, a fost aprobata de marile puteri in iunie 2012 cu prilejul conferintei internationale asupra Siriei, numita Geneva I.

Conflictul sirian a facut din 2011 peste 250.000 de morti si a antrenat deplasarea a peste 11 milioane de persoane, dintre care aproape patru milioane au fugit din tara, contribuind la alimentarea unei crize migratorii fara precedent in Europa de la incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial.