Uniunea Europeana discuta din nou joi despre criza migratiei la Luxemburg cu reprezentanti ai tarilor vecine Siriei, devastata de razboi, in urma unui apel franco-german pentru a schimba politica de azil pe continent, scrie AFP.

Mai intai se vor reuni ministrii de Interne ai Uniunii care ar urma sa ajunga la un acord privind accelerarea repatrierii imigrantilor ale caror cereri de azil sunt respinse, transmite Reuters. Acestia ar urma sa aprobe, printre altele, arestarea celor care se sustrag expulzarii si sa exercite presiuni asupra statelor africane si sarace, pentru ca aceste tari sa accepte intoarcerea cetatenilor a caror intrare in Europa este respinsa, au spus surse apropiate situatie, pentru agentia Reuters.

Dupa reuniunea Consiliului de Ministri al Justitiei si Afacerilor Interne, sefii diplomatiei UE urmeaza sa se intalneasca, joi dupa-amiaza, intr-o conferinta pe tema "Drumul din Mediterana de Est si Balcanii de Vest", in prezenta a omologii lor din Iordania, Liban, Turcia si din Balcanii de Vest.

Miercuri in fata Parlamentului European de la Strasbourg, cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Francois Hollande au facut apel la unitate pentru a schimba politica in domeniul azilului "invechita" in Europa, confruntata cu cea mai grava criza a migratiei din 1945, dar si pentru a preveni un "razboi total" in Siria.

Primirea solicitantilor de azil care vin in Germania este "prococarea cea mai dificila" a tarii "de la reunificare", Merkel a repetat miercuri noapte in timpul unei emisiuni la postul public ARD.

Si Francois Hollande a avertizat, la randul sau asupra unui "sfarsit al Europei" si o "intoarcere la granitele nationale" in cazul in care UE nu demonstreaza unitate.

Ministrii de Interne ai statelor UE au aprobat, in reuniunea din 22 septembrie, sistemul propus de Comisia Europeana privind distribuirea a inca 120.000 de refugiati. Romania care ar trebui sa primeasca, potrivit deciziei JAI, 4.837 imigranti, s-a opus cotelor obligatorii.