Prima intalnire oficiala dintre Barack Obama si Vladimir Putin din ultimii doi ani, care au fost marcati de cea mai grava criza diplomatica dintre cele doua superputeri nucleare de la Razboiul Rece, a fost dominata de raceala, noteaza presa internationala.

HotNews.roFoto: Hotnews

Luni, in marja Adunarii Generale a ONU de la New York, Vladimir Putin si Barack Obama s-au aflat fata in fata timp de o ora si jumatate, intr-o discutie privata ce pare ca nu a schimbat nimic in ceea ce priveste diferentele majore dintre cei doi.

Politico.com noteaza ca "Barack Obama si Vladimir Putin nu sunt doar rivali geostrategici. Sunt doi tipi care pur si simplu nu se plac unul pe celalalt".

Un oficial american citat de New York Times a declarat ca cei doi au avut o discutie "practica", impartind timpul intre Ucraina si Siria. Vladimir Putin a caracterizat intalnirea ca fiind "practica si deschisa".

Liderul de la Kremlin a incercat sa distraga atentia dinspre violentele din Ucraina spre luptele din Siria, iar unii experti considera ca Putin a dominat scena.

"Putin a avut cateva zile excelente in termeni de relatii publice" a declarat Michael McFaul, primul ambasador de la Moscova in mandatul lui Barack Obama. "Toata lumea a vrut sa asculte ce urma sa spuna Putin luni si cu totii vorbim despre Siria."

Inainte de discursuri, cei doi lideri s-au aflat la aceeasi masa, pentru a sustine un toast, iar cei din jur au caracterizat momentul ca fiind "tensionat".

De la tribuna ONU, cei doi s-au condamnat reciproc pentru dezastrul din Siria si au incercat sa atraga atentia asupra politiciilor de securitate globala. Obama a declarat ca violentele din Ucraina au incalcat legile internationale si ca sustinerea lui Bashar Al-Assad duce la prelungirea razboiului civil din Siria. In contrast, Putin considera ca invazia SUA din 2003 a Irakului a dus la dezvoltarea Statului Islamic si ca puterile internationale ar trebui sa-l sustine pe Assad in lupta contra ISIS.

In cadrul discursului sau, Putin a acuzat America ca a destabilizat Orientul Mijlociu si nordul Africii cu un "export al revolutiilor, asa zis democratice", referindu-se la sprijinul vestului si la Primavara Araba.

"In loc de un triumf al democratiei, avem violenta, saracie si diviziune sociala", a mai adaugat acesta.

Obama, in cadrul discursului sau a fost la fel de direct, condamnand anexarea Crimeii, dar a precizat ca nu doreste o revenire la Razboiul Rece.

Relatia dintre Putin si Obama s-a degradat continuu de la intalnirea bilaterala oficiala din anul 2013. De atunci, Rusia i-a oferit azil lui Edward Snowden, a incalcat un tratat pentru rachete de pe vremea Razboiului Rece, a anexat Crimeea si a sustinunt armat rebelii din Ucraina.

Decizia lui Obama de a se intalni cu Putin a avut loc in urma unei analize in care s-a cantarit care este costul pentru legitimarea liderului rus. Beneficiile acestei intalniri erau cunoasterea intentiilor presedintelui rus in Siria si posibilitatea de pune presiune asupra acestuia in sensul de a nu interfera in cadrul alegerilor din estul Ucrainei de luna viitoare.

Michael McFaul a notat ca cei doi presedinti sunt "persoane foarte diferite". "Obama este analitic, iar Putin este inclinat spre partea emotionala".