Statele Unite ale Americi ar trebui sa dea dovada de mai multa "reciprocitate" in negocierile privind acordul de liber schimb UE-SUA, altfel acestea ar putea fi oprite de catre Franta, a avertizat un ministru francez, conform AFP.

Intr-un interviu publicat luni intr-un ziar regional, secretarul de stat pentru Comert Exterior, Matthias Fekl, regreta ca negocierile privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP) au loc "intr-o lipsa totala de transparenta" si "reprezinta o problema democratica".

"Parlamentarii ar trebui sa aiba acces la documente, altfel decat in camerele securizate ale Ambasadei SUA asa cum se intampla in prezent", solicita Fekl, si sustine ca "deputatii din SUA au acces la un numar mult mai mare de documente decat Parlamentul European". "

In cazul in care nu se schimba nimic, se va arata ca nu exista vointa de a se realiza negocieri reciproc avantajoase. Franta are in vedere toate optiunile, inclusiv incetarea negocierilor", a incheiat Matthias Fekl.

TTIP va fi cel mai mare acord comercial din lume, destinat unei piete de 850 de milioane de consumatori. Negocierile au inceput in iulie 2013.