Armata franceza a efectuat primele atacuri aeriene impotriva gruparii Statul Islamic in Siria, in urma deciziei de a-si extinde campania aeriana impotriva jihadistilor din Irakul vecin, a anuntat duminica presedintia franceza, fara a precizeze locul si data operatiunilor. Le Monde scrie ca, potrivit informatiilor sale, atacurile aeriene au avut loc joi, pe 24 septembrie. Tintele vizate s-ar fi aflat la Rakka, orasul din centrul Siriei considerat fieful organizatiei Statul Islamic, precizeaza publicatia franceza, citata de Mediafax.

Centre de comandament, tabere de antrenament si logistica apartinand organizatiei teroriste - ceea ce militarii numesc "centre de gravitate" ale adversarului - urmeaza sa fie vizate in saptamanile urmatoare, mai scrie Le Monde.

"Am (efectuat atacurile) in baza informatiilor colectate in cursul operatiunilor aeriene angajate de mai mult de doua saptamani, cu respectarea autonomiei noastre de actiune, in coordonare cu partenerii nostri din coalitie", se arata intr-un comunicat transmis duminica de Palatul Elysee.

Presedintele Francois Hollande a anuntat inca de pe 7 septembrie ca, in urma primelor zboruri de recunoastere efectuate in Siria chiar de a doua zi, urmau sa fie efectuate atacuri justificate, de legitima aparare.

Armata ii va ataca pe "toti cei care ameninta Franta", declara la randul sau ministrul francez al Apararii, Jean-Yves Le Drian, intr-un interviu acordat Le Monde pe 18 septembrie. Insa, in pofida faptului ca fortele aeriene franceze sunt integrate in comandamentul american pentru atacuri in Irak, Parisul insista ca operatiunile in Siria sunt efectuate in mod autonom. "Suntem integrati in securizarea spatiului aerian sirian de catre americani, dar avem libertatea de apreciere, a tintelor informatiilor si actiunilor noastre", preciza Le Drian.

Ministerul francez al Apararii a precizat ca nu va fi vorba despre o "campanie masiva de atacuri", ci despre atacuri tintite.

Interventia avioanelor franceze in zona Rakka, fief al Statului Islamic, nu este lipsita de riscuri. Trupele lui Bashar al-Assad ataca si ele, de putin timp, din nou, combatanti SI.

In plus, Rusia si-a consolidat, in ultimele zile, mijoacele militare in Siria, cu scopul de a sustine regimul, mobilizand aproximativ 30 de avioane de spionaj si de atac - de tip Su-24 si Su-30 - la sol, astfel ca spatiul aerian de la Rakka este "aglomerat".

Aproximativ 800 de militari francezi sunt mobilizati in cadrul Operatiunii Chammal in Irak, incepand din 2014. In Irak, Chammal include operatiuni aeriene in cadrul coalitiei internationale conduse de catre fortele americane, dar si misiuni de consiliere a armatei irakiene la Bagdad si misiuni de asistenta armata acordata luptatorilor kurzi peshmerga.