Este momentul ca unul dintre principalele organisme ale Organizatiei Natiunilor Unite, Consiliul de Securitate, sa fie reformat astfel incat sa reflecte distributia de putere din lume din secolul al XXI-lea, a declarat sambata cancelarul german Angela Merkel, potrivit Reuters.

Angela MerkelFoto: Agerpres/AP

"Avem nevoie de o metoda noua pentru a rezolva probleme. Asta face necesara reforma Consiliului de Securitate, o reforma care sa reflecte adevarata putere din lume, mai bine decat situatia de astazi", a declarat cancelarul.

Apelul a fost facut intr-un sumar al discursului de deschidere a unei intalniri cu omologii sai din Brazilia, India si Japonia inmanat reporterilor de catre delegatia germana.

"Trebuie sa actionam cu grija", a aratat Merkel, potrivit sumarului. "Trebuie sa gasim aliatii pentru a ne atinge telul de reforma".

Cancelarul Merkel se afla la New York pentru o intalnire a liderilor mondiali incadrul Adunarii Generale a ONU pe tema dezvoltarii globale.

Consiliul de Securitate al ONU, cel mai puternic organism al organizatiei, are 15 membri, 5 dintre ei fiind permanenti. Are abilitatea de a emite rezolutii obligatorii prin care sa impuna sanctiuni sau sa autorizeze actiunea militara pentru a pune in aplicare sanctiunile.

Cei 19 membri temporari sunt alesi de catre Adinarea Generala, cu un termen de doi ani.

Marea Britanie, China, Franța, Rusia și Statele Unite ale Americii, aliații cheie din al Doilea Război Mondial, sunt membri permanenți ai Consiliului, si au drept de veto.

Germania, Japonia, India și Brazilia spun că lumea este foarte diferita de cea din 1945 si ca este nevoie de un Consiliul de Securitate care să reflecte acest lucru. Germania și Japonia, puteri financiare globale și colaboratori de top ai Națiunilor Unite, susțin ca merită locuri Consiliul Permanent.

"Atmosfera actuală este că nu numai noi patru, dar si mulți alții nu sunt de acord cu structura și cu metoda de lucru a Consiliului de Securitate”, le-a spus Merkel celorlalti lideri. "Vrem să ii luam si pe alții cu noi pentru a ajunge la o structură de lucru moderna a Consiliului de Securitate care sa se potriveasca secolului al XXI-lea".