Batmobilul, celebrul vehicul condus de eroul de benzi desenate Batman, prezinta suficient de multe trasaturi distincte pentru a putea fi plasat sub protectia legii drepturilor de autor, a decis cea mai importanta Curte de Apel din Statele Unite ale Americii, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Curtea de Apel a Statelor Unite pentru al noualea circuit (United States Court of Appeals for the Ninth Circuit) a decis, miercuri, impotriva unui manufacturier care produce replici ale Batmobilului.

"Asa cum Batman i-a spus cu multa intelepciune lui Robin, "in societatea noastra bine organizata, protejarea proprietatii private este esentiala"", a concluzionat Sandra Ikuta, judecatoare la Curtea de apel pentru al noualea circuit, in urma unei decizii unanime luate de un juriu alcatuit din trei judecatori.

Larry Zerner, avocat al acuzatului Mark Towle, care vinde replici ale Batmobilului cu aproximativ 90.000 de dolari, s-a declarat dezamagit de aceasta decizie a instantei americane. Legea americana stipuleaza cu precizie faptul ca designul de automobile nu fac subiectul legii coywright-ului, a adaugat el.

"Clientul meu vinde pur si simplu masini. Masina nu este un personaj. O masina e o masina", a declarat avocatul Zerner.

Purtatorul de cuvant de la Warner Brothers, divizie a grupului Time Warner, care detine DC Comics, a refuzat sa faca declaratii pe aceasta tema.

Mark Towle conduce o afacere, denumita Gotham Garage, si vinde replici ale masinilor conduse de Batman in diverse filme si productii TV. DC Comics l-a dat in judecata pentru incalcarea drepturilor de autor in 2011, iar o instanta inferioara a dat deja o decizie in favoarea DC Comics.

In decizia pronuntata miercuri de Curtea de Apel pentru al noualea circuit, judecatoarea Ikuta afirma ca DC Comics trebuie sa dovedeasca faptul ca detine drepturile de autor asupra Batmobilului, asa cum a aparut acesta intr-un serial TV din 1966 si intr-un film pentru marele ecran din 1989 in care rolul principal a fost interpretat de actorul Michael Keaton.

"Vehiculul lui Batman prezinta trasaturi caracteristice consistente, care pot fi protejate prin copyright", a afirmat judecatoarea Ikuta in acea decizie oficiala.

In schimb, nimeni nu disputa faptul ca DC Comics a creat personajul Batman, ale carui drepturi de autor le detine prin intermediul a numeroase licente pe care acest grup editorial le-a dobandit de-a lungul anilor.