Un numar mic, dar in crestere, de dezertori din Statul Islamic risca represalii si inchisoarea pentru ca au vorbit despre deziluziile grupului extremist, conform studiului unei organizatii ce urmareste fostii si actualii militanti, scrie New York Times.

Statul Islamic ii considera pe dezertori drept apostati, iar multi din sutele de membrii ce se considera ca au parasit grupul se ascund acum de organizatie. Insa, de anul trecut pana in prezent, 58 dintre acestia, dintre care 9 sunt din Europa de vest si Australia, si-au facut publice marturiile, conform unui raport publicat luni de catre International Center of Study for Radicalization in cadrul King's College din Londra.

Conform raportului, unii dezertori si-au declarat dezacordul cu privire la ostilitatea Statului Islamic fata de celelalte grupuri de rebeli Suniti ce se opun presedintelui Bashar al-Assad in Siria si la asasinarea civililor si ostaticilor fara discriminare. Altii au ajuns sa se sature de favoritismul si tratamentul comandantilor lor, sau au fost dezamagiti de faptul ca viata unui militant a fost mult mai putin interesanta, sau productiva, decat si-au inchipuit. Doi dintre acestia au parasit ISIS dupa ce au aflat ca au fost alesi pentru atacuri sinucigase cu bomba.

Cercetatorii indeamna guvernele sa le ofere dezertorilor mai multe stimulente pentru a vorbi astfel incat marturiile lor sa fie folosite pentru a-i descuraja pe potentialii recruti. Cei 58 de dezertori, dintre care 7 sunt femei, au vorbit in mai multe ocazii, inclusiv in New York Times, iar raportul le aduna marturiile, la care adauga un context si o analiza a acestora.

O parte din "stralucirea Statului Islamic pare sa dispara si incepe sa fie din ce in ce mai putin impresionanta", a declarat Peter Neumann, directorul centrului si profesor de studii de securitate in cadrul King's College, "Astfel multi oameni au tot mai multa incredere sa iasa in fata", a mai spus acesta.

In ultimii doi ani, se estimeaza ca 20.000 de straini, dintre care aproximativ un sfert sunt europeni, s-au alaturat grupurilor de jihadisti in Orientul Mijlociu, iar majoritatea sunt acum membrii ai Statului Islamic. Intre 25% si 40% s-au intors deja in Europa, a mai spus acesta. Oficialii britanici estimeaza ca mai mult de 300 fost jihadisti s-au intors in Marea Britanie.

Dezertorii din randurile Statului Islamic, cunoscut drept ISIS si ISIL, considera ca viata in cadrul grupurilor era departe de utopia ce le-a fost promisa.