Presedintele sirian Bashar al-Assad considera tarile europene vinovate de actuala situatie creata de afluxul de imigranti ilegali, acuzandu-le in acelasi timp de sustinerea extremistilor din Siria.

Assad, protejat de RusiaFoto: Agerpres

"Europa poarta aceasta responsabilitate intrucat a sprijinit si continua sa sprijine si sa acopere terorismul. Ea (Europa) ii numeste pe teroristi 'moderati' si ii imparte in grupuri, dar toti sunt extremisti", a declarat Assad intr-un interviu pentru mass-media rusa, potrivit agentiei Interfax, citata de Agerpres.

Liderul regimului de la Damasc a adaugat ca "Europa incearca sa prezinte astazi situatia ca si cand vina ei ar fi aceea ca nu a reusit sa aloce fondurile necesare sau sa asigure o migratie organizata, cauze care au facut ca multi refugiati sa se inece incercand sa traverseze Marea Mediterana".

Presedintele Bashar al-Assad a acuzat in continuare Europa de aplicarea "unor standarde duble rusinoase" in legatura cu victimele din Siria. "Noi ne plangem toate victimele nevinovate, dar viata unui om care moare inecat in mare este mai pretioasa decat a unuia care moare in Siria? Cu ce este ea mai pretioasa decat cea a unui om nevinovat, decapitat de teroristi? Cum este posibil sa nu se observe mii de copii, batrani, femei si barbati care sunt victime ale teroristilor in Siria? Aceste standarde duble rusinoase ale europenilor sunt inacceptabile", a afirmat Assad.

In acelasi interviu, presedintele sirian a mai declarat ca "orice om care paraseste Siria este o pierdere pentru tara, indiferent de pozitia si capacitatile sale", tinand sa precizeze ca, "desigur, nu poate fi vorba in aceasta privinta de teroristi".

Referindu-se la actiunile coalitiei conduse de SUA in lupta impotriva Statului Islamic, Bashar al-Assad a afirmat ca acestea nu au schimbat cu nimic situatia in Siria, gruparea jihadista continuandu-si expansiunea. "Aceasta coalitie nu influenteaza in niciun fel situatia pe teren", a declarat Assad.

Cu toate acestea, el a subliniat ca Siria este gata sa coopereze in lupta impotriva terorismului cu tarile occidentale, dar si cu Turcia, Arabia Saudita si Qatar, daca aceste state isi schimba politica si modul de abordare a problemei si daca va fi vorba de "o reala coalitie antiterorista si nu una iluzorie".

Bashar al-Assad: Criza imigrantilor din Europa nu poate fi solutionata decat prin combaterea terorismului

Presedintele sirian Bashar al-Assad a apreciat ca criza imigrantilor din Europa nu poate fi solutionata decat prin lupta impotriva terorismului, intr-un interviu pentru presa rusa, din care au fost difuzate extrase marti, transmite Mediafax.

"Problema nu este daca Europa accepta sau nu refugiati. Trebuie neaparat rezolvata aceasta problema la sursa. Daca Europei ii pasa cu adevarat de soarta refugiatilor, atunci sa inceteze sa sustina teroristii", a declarat Assad, potrivit afirmatiilor difuzate in limba rusa de postul de televiziune RT.

"Daca intrebati orice sirian ce isi doreste astazi, primul sau raspuns va fi securitate si stabilitate pentru toti", a continuat el.

Regimul sirian ii considera teroristi, inca de la inceputul conflictului in martie 2011, atat pe militantii pasnici, cat si pe rebeli si jihadisti.

"Trebuie sa continuam dialogul in numele cautarii unui consens, dar nu putem obtine succese reale atat timp cat mor oameni, cat timp continua baia de sange si oamenii nu se simt in siguranta", a continuat presedintele sirian.

"Nu vom ajunge nicaieri pana nu vom invinge terorismul in Siria", a adaugat el, facand apel la "toate partile sa se uneasca" pentru a lupta impotriva terorismului.

Peste 240.000 de persoane au murit si alte cateva milioane si-au parasit locuintele de la inceputul conflictului in Siria, in martie 2011. Acesta a fost declansat de reprimarea manifestatiilor antiguvernamentale pasnice, care au degenerat in revolta armata si apoi in razboi civil.