Revista franceza Charlie Hebdo a starnit o noua controversa dupa ce a publicat caricaturi in care ia in deradere moartea baietelului sirian Aylan Kurdi, al carui cadavru a fost adus de ape pe o plaja din Turcia, scrie Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Revista devenise un simbol al libertatii de exprimare dupa ce a fost tinta unui atac islamist sangeros pentru publicarea unor caricaturi cu profetul Mahomed.

Ultima editie a atras insa numeroase critici pe retelele sociale. O caricatura arata un baietel in tricou si pantaloni scurti cu fata in jos, pe o plaja, alaturi de o reclama care ofera doua meniuri pentru copii la pret de unul.

Pe desen scrie: "Atat de aproape de tel..."

O alta caricatura, desenata de unul dintre supravietuitorii atacului impotriva redactiei Charlie Hebdo din ianuarie, prezinta urmatorul mesaj: "Dovada ca Europa este crestina".

Un barbat care aduce cu Iisus merge pe apa, in timp ceea ce pare un copil este scufundat cu capul in jos, alaturi de mesajele: "Crestinii merg pe apa" si "Copiii musulmani se ineaca".

Redactia cotidianului a fost atacata in ianuarie de doi islamisti care au ucis 12 oameni, inclusiv redactorul sef al Charlie Hebdo. Inainte de atac, revista avea probleme financiare, cu doar 30.000 de exemplare vandute. Dupa atacul terorist, vanzarile au ajuns la milioane de exemplare in intreaga lume.

Sloganul "Je Suis Charlie" s-a raspandit pe toate retelele sociale.

Acum, un nou hashtag a aparut pe Twitter: #JeNeSuisPasCharlie (Nu sunt Charlie).