O inregistrare video filmata in interiorul celei mai mari tabere de primire a migrantilor din Ungaria, in apropiere de granita cu Serbia, arata conditiile "inumane", potrivit ONG-istilor, in care este distribuita hrana, scrie AFP.

Aceste imagini, filmate de un austriac care a vizitat miercuri tabara din Roszke, arata circa 150 de migranti adunati intre garduri in interiorul unei sali mari si inghesuindu-se in incercarea de a primi sandvisuri invelite in plastic care erau aruncate de politisti cu casti si masti igienice.

In multimea de oameni se afla si femei si copii.

"Era ca si cum ai hrani animale inchise, ca un Guantanamo in Europa", a declarat Klaus Kufner, a carei colega, Michaela Spritzendorfer, a filmat secventa, publicata joi seara pe YouTube.

Cei doi voluntari venisera cu hrana, haine si medicamente.

Marti, agentia ONU pentru refugiati a criticat conditiile foarte dure din tabara de la Roszke, in conditiile in care Ungaria se confrunta cu mari dificultati in fata unui aflux record de migranti care ii traverseaza granita in incercarea de a ajunge in Europa occidentala.

Guvernul de dreapta a terminat de construit in august un gard de sarma ghimpata cu o lungime de 175 km la granita cu Serbia, dar acesta nu pare sa fie o problema pentru migranti.

O noua bariera, cu o inaltime de patru metri, este in curs de constructie si ar urma sa fie terminata la finele lui octombrie sau inceputul lui noiembrie.