Estonia va instala un gard de-a lungul granitei sale cu Rusia pentru a consolida protectia acestei frontiere externe a Spatiului Schengen, in care este membra, a anuntat joi Ministerul de Interne estonian, potrivit Agerpres.

Gardul cu sarma ghimpata, inalt de 2,5 metri, va fi instalat pe circa 110 kilometri de frontiera ruso-estoniana, cu exceptia zonelor de mlastina. Constructia sa va demara in 2018, a declarat pentru AFP purtatorul de cuvant al ministerului, Toomas Viks.

Estonia discuta despre constructia acestui gard inca de anul trecut, dupa anexarea peninsulei Crimeea de catre Rusia in aprilie 2014 si amplificarea tensiunilor in regiune, in contextul luptelor din estul Ucrainei intre separatistii prorusi si trupele Kievului, a adaugat sursa citata.

Gardul "va constitui unul din elementele unui dispozitiv tehnic de supraveghere, asigurand 24 de ore din 24 protectia frontierei Estoniei si a spatiului Schengen" incepand din 2019, a spus purtatorul de cuvant.

"Informatiile colectate prin instalatiile tehnice vor putea fi folosite asa cu este prevazut in caz de criminalitate transfrontaliera, cum sunt trecerea ilegala a granitei, contrabanda si traficul de fiinte umane", a adaugat el.

Cele trei tari baltice, aflate sub ocupatie sovietica pana in 1991, sunt ingrijorate de ambitiile Moscovei in regiunea baltica. Estonia si Letonia se tem in special de o destabilizare legata de importanta lor minoritate rusofona, care constituie un sfert si, respectiv, o treime din populatie.