Iranul a dezvaluit sambata o noua racheta de tip sol-sol, despre care afirma ca poate sa atinga cu o precizie de varf tinte aflate pe o raza de 500 de kilometri, si a subliniat ca puterea militara este o conditie prealabila a pacii si unei diplomatii eficiente, relateaza Mediafax.

Iranul dezvaluie o noua rachetaFoto: Captura YouTube

Ministerul Apararii dezvaluie aceasta racheta cu combustibi solid - Fateh 313 - la o luna si ceva dupa ce Iranul a ajuns cu marile puteri la un acord care impune Teheranului sa se supuna unor noi limitari in programul sau nuclear, in schimbul anularii sanctiunilor care i-au fost impuse de guverne occidentale.

Potrivit acordului, orice transfer catre Iran a vreunei tehnologii in domeniul rachetelor balistice - in urmatorii opt ani - este supus aprobarii Consiliului de Securitate al ONU, iar Statele Unite au promis ca se vor opune prin veto oricarei astfel de solicitari. Un embargo asupra armamentului conventional este totodata mentinut, ceea ce impidica orice importuri si exporturi - pe o perioada de cinci ani.

Insa Iranul a anuntat ca nu va da curs partilor acestui acord in dosarul nuclear care-i restrang capabilitatile militare, o pozitie reafirmata de catre presedintele Hassan Rohani sambata.

"Vom cumpara, vinde si dezvolta orice arme avem nevoie si nu vom cere permisiunea si nu ne vom supune niciunei rezolutii pentru asta", a declarat el intr-un discurs pe care l-a sustinut la ceremonia de dezvaluire a rachetei, transmisa in direct de televiziunea de stat.

"Putem sa negociem cu alte tari numai atunci cand suntem puternici. Daca o tara nu are putere si independenta, nu poate cauta pacea cu adevarat", a subliniat Rohani.

Ministerul Apararii a anuntat ca racheta de tip Fateh 313, dezvaluita cu ocazia Zilei Industriei Apararii, a fost deja testata cu succes si ca in curand va fi produsa in serie.

- Amenintari

Iranul detine unul dintre cele mai mari programe in domeniul rachetelor din Orientul Mijlociu. Teheranul vrea sa exporte armament catre aliatii sai din regiune si sa importe sisteme antiracheta pentru a impiedica orice posibil atac al dusmanului sau de moarte - Israelul.

"In cadrul industriei noastre aerospatiale, avem in productie diverse rachete balistice cu diverse raze de actiune", a declarat vineri ministrul Apararii Hossein Dehghan.

"Vom continua pe aceasta cale cu putere maxima, in conformitate cu nevoile noastre de aparare si in mod proportional fata de amenintarile care ne asteapta", a adaugat el.

Agentia Fars, apropiata Gardienilor Revolutiei, a postat sambata un clip muzical care lauda capabilitatile iraniene in domeniul rachetelor. In clip apar imagini cu ceea ce agentia afirma ca este o noua racheta, necunoscuta, apartinand Corpului Gardienilor Revolutiei Islamice (CGRI).

Un comandant CGRI a anuntat vineri ca Iranul va efectua, in viitorul apropiat, manevre de amploare cu rachete balistice.

"Unii cred in mod gresit ca Iranul si-a suspendat programele in domeniul rachetelor balistice in ultimii doi ani si ca a incheiat un acord asupra programului sau in domeniul rachetelor (...). Vom efectua un nou test al unei rachete balistice in viitorul apropiat, care va fi un ghimpe in ochii inamicilor nostri", a declarat vineri comandantul Diviziei Aerospatiale a CGRI, generalul de brigada Amirali Hajizadeh.