Chile a creat a unitate speciala dedicata strangerii de informatii privind incalcarile drepturilor omului comise in timpul dictaturii lui Augusto Pinochet si aducerii la lumina a posibilelor "pacte ale tacerii" in cadrul armatei, relateaza France Presse, citata de Agerpres.

Aceasta unitate, aflata sub responsabilitatea Ministerului Apararii, este raspunsul guvernului presedintei socialiste Michelle Bachelet in fata criticilor privind lipsa de cooperare din partea armatei in oferirea de informatii privind crimele comise sub dictatura (1973-1990) si ramase nepedepsite.

"Sarcina pe care o va avea aceasta unitate este de a primi petitiile din partea tribunalelor si de a le trimite si orienta spre diferite servicii" ale Fortelor Armate, a explicat luni, intr-o conferinta de presa, ministrul apararii Jose Antonio Gomez.

Responsabil de aceasta unitate este un fost membru al Curtii Supreme, Alejandro Solis, cunoscut pentru ca a condus ancheta in cazuri emblematice care au implicat temuta politie politica din timpul dictaturi, Directia Nationala de Informatii (DINA), al carei sef, Manuel Contreras, a murit in urma cu cateva zile.

Fostul general, inchis din 2005, nu a fost decazut din grad.

Responsabilitatea pentru cei circa 3.200 de morti si disparuti este in general atribuita serviciilor DINA din timpul dictaturii.

Noua unitate speciala va avea ca obiectiv "facilitarea si colaborarea pentru ca informatiile sa fie pertinente si exacte", dar nu va fi autorizata sa desfasoare anchete, o atributie care va reveni institutiilor judiciare si tribunalelor, a explicat ministrul Gomez.